"Nu a fost nevoie să schimb companiile pentru a îmi putea construi o carieră."

Sieglinde Just, Head Human Resources

Geberit Vertriebs GmbH, Pfullendorf, Germania

După obţinerea diplomei de colegiu tehnic în 1981 am început ucenicia la Geberit ca manager industrial. Am lucrat pentru companie încă de atunci. După ucenicie, am avut oportunitatea de a începe în departamentul visat, Contabilitate Salarială, iar după câţiva ani am fost promovată Manager Grup, iar apoi Manager de Department în 1993 – prima femeie în această poziţie în locaţia noastră. Mi-am completat studiile de administrarea afacerilor în paralel în timp ce lucram.

La jumătatea anilor 90 mi-am asumat responsabilitatea întregului department de resurse umane ca Personnel Manager în cadrul companiei locale de vânzări din Germania. Acest pas a fost o mare oportunitate pentru mine. M-am familiarizat cu noua arie "la faţa locului", aş putea spune, cu sprijinul câtorva traininguri. În timpul cursurilor de centralizare a personalului la locaţia Pfullendorf, am preluat de asemenea managementul personalului pentru compania de vânzări şi ulterior managementul angajaţilor în Resurse Umane. În 2008 mi-am asumat suportul pentru personalul din pieţele est europene şi astfel am obţinut responsabilităţi internaţional. În acest fel am câştigat o şi mai largă perspectivă în cariera mea la Geberit.

Ceea ce apreciez în mod deosebit la responsabilităţile mele este că lucrez într-o companie care implementează şi experimentează multiple instrumente de HR. Şi faptul că ne concentrăm asupra multor provocări viitoare din aria resurselor umane.