"MUNCA DE ECHIPĂ este mereu cu litere mari la Geberit."

Christian Lehmann, Consultant Tehnic Vânzări

Geberit Vertriebs GmbH, Pfullendorf, Germania

În 2010 am părăsit o companie de management al clădirilor pentru a mă alătura Geberit în poziţia de Consultant Tehnic Vânzări, deoarece am fost mereu impresionat de calitatea companiei şi mă puteam identifica cu produsele.

După colegiul comercial şi o ucenicie accelerată în domeniul instalaţiilor de gaz şi apă, iniţial am început o mică afacere (prin intermediul căreia mi-am câştigat şi diploma de masterat comercial). Ulterior am lucrat pentru câţiva ani în domeniul relaţiilor cu clienţii şi în final ca manager de proiecte şi administrator al unei mari companii. Chiar şi în timpul acelor ani am fost un client fidel Geberit şi îi cunoşteam produsele.

Marketingul şi vânzările fac parte din mine aş putea spune, iar vânzările au fost întotdeauna deosebit de interesante. Din poziţia de Consultant Vânzări pentru zona Sauerland/Siegerland, sunt responsabil de dezvoltarea noilor parteneriate cu instalatorii, oferirea de consultanţă şi detalierea nevoilor acestora, cât şi participarea la licitaţii. Este adevărat că sunt pe cont propriu când îmi îndeplinesc atribuţiile. Cu toate acestea, beneficiez de mult sprijin din partea echipei din birou şi teren în toate aspectele cotidiene. Un alt fel în care Geberit este unic, toată lumea trăgând împreună. Îmi pot utiliza propriile calităţi şi puncte forte pentru dezvoltare şi sunt deopotrivă sprijinit şi încurajat.