Fan al căzii sau al duşului

Apă? Da, cu plăcere! Dar cum ar trebui ca apa caldă să intre în contact cu pielea noastră? În ceea ce priveşte întrebarea „ baie sau duş?” părerile sunt împărţite. În timp ce unii optează pentru baia completă, alţii sunt convinşi că nu există nimic mai bun decât un duş. Dar care este mai potrivit pentru Mama Natură? Şi ce este mai blând cu pielea?

Baie completă sau plăcerea de a face duş, ce are sens şi când?

De dragul mediului

Dacă ne luăm după statisticile actuale, duşul este de până la trei ori mai eficient decât o baie completă. În medie, este nevoie de 150 de litri de apă pentru a umple o cadă de baie. Pe de altă parte, în timpul unui duş de cinci minute, în funcţie de capul de duş şi de durata duşului, de obicei, din robinet ies maximum 50 de litri. Dacă utilizaţi apa cu moderaţie, vă puteţi descurca cu doar 30 de litri. Bineînţeles, duşul trebuie oprit atunci când vă săpuniţi. Şi încă ceva: de asemenea, duşul este mai avantajos pentru portofel. În cazul unei băi complete, cheltuiţi în medie de cinci ori mai mult pentru apa potabilă şi pentru apa uzată decât în cazul unui duş normal.

De dragul pielii

În principiu: un duş scurt este mai blând pentru piele decât o baie completă şi lungă – cu excepţia aditivilor pentru baie. Dacă pielea dvs. este sănătoasă, puteţi face duş în fiecare zi fără a o afecta. Cu toate acestea, ar trebui să evitaţi duşurile de mai multe ori pe zi, precum şi duşurile foarte fierbinţi sau foarte lungi – mai ales dacă aveţi tendinţa de a avea piele uscată. Acest lucru afectează în mod inutil stratul protector natural al pielii.

Concluzie

Un duş scurt este, de regulă, mai sănătos pentru piele şi mai eficient pentru mediu din punct de vedere al resurselor. Cu toate acestea, dacă aveţi chef de o baie completă pentru a vă încălzi în timpul iernii, este cu siguranţă în regulă din când în când. Ca întotdeauna, regula este: totul cu moderaţie!

Produse pentru baie

Ce baie v-aţi dori?

O baie perfectă îndeplineşte o serie întreagă de dorinţe şi cerinţe. Dar care sunt nevoile dvs.? Spaţiul, curăţenia sau designul sunt importante pentru dvs.? Doriţi produse uşor de utilizat sau preferaţi acel confort suplimentar pe care vi-l oferă, de exemplu, vasul WC cu funcţia de bideu inclusă Geberit AquaClean? Sau pentru dvs. este important un design universal? Indiferent de nevoile dvs., vă simplificăm viaţa de zi cu zi cu soluţii inteligente pentru baie.

Mai mult spaţiu în baie
Mai multă curăţenie în baie
Design mai funcţional în baie
Mai mult confort în baie
Mai multă accesibilitate în baie
Mai multă uşurinţă în utilizare în baie